Creditul a fost adaugat cu succes in lista de comparatie.
Daca te-ai razgandit, apasa aici pentru revocare.
Comparatie credite(3)nu mai doresc afisarea acestui mesaj
Ok, inchide (9)Principala diferenta dintre un credit ipotecar obisnuit din oferta bancilor si un credit tip „Prima Casa”, ajuns la a patra editie, este aceea ca cel din urma este garantat, in proportie de 50%, de catre stat. Ceea ce inseamna ca, in cazul in care beneficiarul unui astfel de imprumut nu-si va mai putea plati ratele la banca si este executat silit, statul, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), va plati bancii care a acordat respectivul credit o despagubire reprezentad contravaloarea a 50% din imprumut. Ulterior, statul isi va recupera paguba de la clientul bancii.
Initial, la startul programului „Prima Casa”, statul garanta integral creditul, stimuland astfel bancile sa acorde mai usor imprumuturi, acestea fiind sigure ca-si vor putea recupera banii. In schimb, statul a impus institutiilor de credit practicarea unor costuri sensibil mai mici decat un imprumut obisnuit, astfel incat dobanzile au fost plafonate la o marja fixa de 4% la care se adauga dobanda fluctuanta a indicelui EURIBOR la 3 luni in cazul creditelor in euro si 2,5% plus ROBOR la 3 luni pentru cele in lei. In consecinta, cele mai multe banci practica dobanzi usor mai mici, dar foarte apropiate de aceste plafoane.Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:
Toate bancileAfla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari::
Toti termeniiAlte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra:
Produsele bancare sunt actualizate de catre banci si sunt verificate in mod regulat de catre personalul nostru
specializat. Pentru scurt timp pot aparea diferente intre informatiile prezentate de banci in cadrul site-ului
nostru si informatiile prezentate pe site-urile acestora. Daca constatati asemenea diferente sau alte informatii
care nu sunt corecte va rugam sa raportati aceasta problema (link catre raporteaza o problema).
Pentru calculul ratei lunare, DAE (dobanda anuala efectiva) si a costului total al creditului VreauCredit.ro
foloseste fie o metodologie de calcul proprie, fie una dezvoltata impreuna cu banca pentru anumite banci. Din
acest motiv pot apare mici diferente in valorile acestor coeficienti fata de calculul pe care il veti obtine in
sucursala bancii.
Pentru creditele bancare imobiliare sau ipotecare perioada minima este de 24 luni si maxima de 360 luni. Dae
maxim este 20%.
DAE – dobanda anuala efectiva, contine toate costurile asociate creditului.
Exemplu: Pentru un credit bancar si o suma imprumutata de 3000 euro pentru o perioada de 3 ani, rata lunara va
fi de aproximativ 98 euro, DAE mediu de 10,14%, iar suma totala de restituit va fi de 3463 euro.
Creditele bancare de nevoi personale fara garantii sunt oferite pentru perioade intre 2 si 60 luni iar DAE poate
varia intre 7% si 36%.
Creditul a fost adaugat cu succes in lista de comparatie.
Daca te-ai razgandit, apasa aici pentru revocare.
Comparatie credite(3)nu mai doresc afisarea acestui mesaj
Ok, inchide (9)