Tocmai a fost anunțată O NOUĂ AUTOSTRADĂ!

Publicat de Capital.ro pe 07.12.2012 0 Comentarii

Victor Ponta a susţinut că tot anul viitor vor fi rezolvate şi alte probleme ce ţin de infrastructura din Oltenia, precum podul de la Calafat şi centura de sud a Craiovei. 'Anul viitor trebuie să finalizăm şi voi avea grijă să iau măsuri ca lucrul acesta să se întâmple fără întârziere, legătura între Craiova şi Calafat, pentru că anul viitor, în primăvară, Oltenia va fi legată de Bulgaria prin podul de la Calafat, pod construit din fonduri europene. Dar dacă nu poţi să ajungi pe şosea până la Calafat degeaba ai pod acolo şi dacă centura de sud a Craiovei nu va permite traficului să utilizeze această cale podul de acolo va rămâne doar o investiţie frumoasă dar cu foarte puţină utilitate', a mai spus primul ministru. Acesta a subliniat că investiţiile din infrastructură anunţate, inclusiv cele finalizate precum aeroportul din Craiova, înseamnă 'fondarea regiunii Oltenia', pentru că respectivele investiţii permit o dezvoltare a potenţialului regiunii atât din punct de vedere economic cât şi cultural, social şi educaţional. 'De aceea vreau să spun că astăzi este o zi chiar mai importantă decât inaugurarea aeroportului şi a unităţii aeriene SMURD, cred că este în ziua în care putem vorbi de fondarea regiunii Oltenia. Este meritul dar este şi obligaţia tuturor celor care reprezintă Oltenia, autorităţi locale, parlamentari, miniştri, preşedinţi de Parlament. Oltenia nu se mai poate plânge, după mulţi ani, că nu are reprezentare în structurile centrale, măcar numărul trei şi numărul patru în stat sunt de aici, din Oltenia şi miniştri şi parlamentari foarte mulţi. Trebuie să folosim pentru regiune această oportunitate, regiunea are un potenţial fantastic educaţional, social, cultural, economic şi pentru a putea dezvolta acest proiect fundamental al României şi anume dezvoltarea regională şi a regiunii Oltenia. Aveam nevoie de aeroport, aveam nevoie de Spitalul Regional Craiova şi de unitatea mobilă de urgenţe, avem nevoie de fiecare piesă pe care o punem în acest tablou şi care înseamnă regiunea Oltenia, pe care eu vreau să o cred în câţiva ani ca fiind cu adevărat o regiune europeană, nu doar o regiune naţională', a arătat şeful Executivului. Potrivit primului ministru, la începutul lunii februarie va fi declanşată procedura de concesiune pentru autostrada Craiova - Piteşti, care ar fi mai uşor de realizat decât tronsonul Comarnic Braşov pentru că acesta din urmă presupune lucrări mai dificile. 'Proiectul este deja, 96 de kilometri, în jur de 500 milioane de euro, se efectuează în 24 de luni, şi finanţarea poate fi asigurată prin faptul că uzinele Dacia, Ford, marile unităţi industriale Alro, Pirelli, practic traficul pentru această şosea justifică investiţia. Pentru că va fi o autostradă în concesiune cu plată şi lucrul acesta se poate face numai dacă ai trafic şi traficul nu înseamnă doar maşinile mici, ale populaţiei, ale noaste, ci înseamnă în primul şi în primul rând camioanele mari ale unităţilor industriale. Ori din fericire Oltenia are în această perioadă şi a dezvoltat şi în acest ani mari proiecte industriale şi atunci investiţia pentru autostrada în concesiune se justifică şi se poate realiza', a adăugat primul ministru. Victor Ponta crede că firmele care vor construi viitoarea autostradă între Piteşti şi Craiova vor fi serioase deoarece lucrările le vor realiza cu fonduri proprii. "Când construieşti din banii statului sau ai Uniunii Europene nu sunt toţi serioşi .Dar o să construiască din banii lor şi trebuie să recupereze banii din taxă, iar doar eventuala diferenţă între taxă şi ceea ce s-a investit, aceea este suportată de către bugetul de stat", a explicat premierul Ponta.



Vizualizare hartă mărită


 


Sursa: Agerpres


Credite recomandate
1 / 2
Parerea ta despre acest articol Tocmai a fost anunțată O NOUĂ AUTOSTRADĂ!

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: