Suntem aproape de cea mai scumpă autostradă din România: VA COSTA 27 DE MILIOANE DE EURO/KM

Publicat de Capital.ro pe 14.12.2012 0 Comentarii

Lucrările la Autostrada Sibiu - Piteşti încep în 2013, dacă Comisia Europeană aprobă introducerea acestui tronson, care va necesita investiţii importante, în programul de finanţare europeană, a declarat Mircea Pop, director general la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.


"Acest tronson se va face cu fonduri europene. Acum, documentaţia realizată de noi este la JASPERS, organismul de asistenţă european pentru astfel de proiecte, pentru a fi verificată astfel încât să puteam realiza studiul de fezabilitate necesar pentru a obţine finanţarea. Cred că la sfârşitul lui 2013, începutul lui 2014 vom putea avea un constructor pe acest sector extrem de important", a declarat Mircea Pop, într-un interviu pentru Agerpres.



Autostrada Piteşti - Sibiu, care nu a fost prinsă cu finanţare în Programul Operaţional Sectorial Transporturi 2007 - 2013, va fi finanţată prin programul 2014-2020, iar asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectului va fi asigurată tot din fonduri ale Uniunii Europene.Tronsonul de autostradă Piteşti - Sibiu, cu o lungime de 116,64 kilometri, face parte din Coridorul IV Paneuropean. Valoarea estimată a proiectului, așa cum apare ea pe site-ul CNADNR, este de 3,246 miliarde de euro (27,8 milioane de euro pe km), costurile fiind atât de mari din cauza faptului că autostrada traversează munții. O treime din lungimea acesteia presupune viaducte și tuneluri.


Totuși, este posibil ca după refacerea studiului de fezabilitate prețul valoarea estimată a proiectului să mai scadă. De asemenea, este posibil ca la licitație să fie adjudecat un preț pe km mai mic. Autostrada Sibiu - Pitești a avut inițial termenul de începere anul 2007 și termenul estimat de finalizare anul 2008.



Ministerul Transporturilor ia în considerare în prezent trei variante prin care să traverseze munţii cu o autostradă, Comarnic-Braşov, Sibiu-Piteşti şi Târgu-Mureş - Iaşi. Deocamdată însă pentru niciunul dintre cele proiecte nu există o finanţare sigură, dar ministerul se gândeşte la fonduri europene pentru Sibiu-Piteşti şi parte­neriat public-privat pentru Comarnic-Braşov. "Autostrada Sibiu-Piteşti în parteneriat public-privat nu este un proiect bancabil. Sibiu-Piteşti are un sfert din traficul de pe Comarnic-Braşov şi costă de patru ori mai mult, pentru că trece prin munţi, printr-o porţiune destul de dificilă. Încercăm să o construim pe bani europeni, cred că e singura soluţie", a explicat Valentin Stoica, directorul general al firmei de proiectare şi consultanţă Search Corporation, pentru zf.ro. Citește și  Se întorc AUTOSTRĂZILE SCUMPE: Pregătiți-vă să dăm 14 MILIOANE DE EURO PE KM!



STANDARDE DE COST: Cât costă un kilometru de autostradăÎn 2010, România a introdus, pentru prima dată, o serie de standarde de cost pentru proiectele de infrastructură.Standardele de cost introduse în 2010 de către cei de la Transporturi vizează: construcţia de autostrăzi în zona de şes, doar pentru partea de infrastructură, respectiv corpul drumului - 3.802.000 euro/kilometru, autostrada în zona de deal costă 4.980.000 euro/kilometru, autostrada în zona de munte - 5.992.000 euro/kilometru, construcţie de drum naţional - 1.271.800 de euro/kilometru, reabilitare de drum naţional clasă tehnică III - 746.700 euro/kilometru, reabilitare cale ferată pe coridoare pan-europene - 2.180.000 euro/kilometru, reparaţii capitale cale ferată - 1.190.000 euro/kilometru.Cât îi costă pe nemți să facă o autostradă Se știe despre Germania că are una dintre cele mai dense reţele de autostrăzi din lume, situându-se pe locul al treilea, după Statele Unite şi China.Celebra Autobahn măsoară în prezent peste 13.000 km, iar prețul de construire pe km nu este cu mult mai mare decât în România. Vorbim însă de cu totul altă calitate.Astfel, construirea unui km de autostradă în Germania este de 6,7 milioane de euro, fără să includem proiect, studii de fezabilitate sau contracte de consultanță.Toate cheltuielile adunate la un loc dau aproximativ 27 de milioane de euro, suma în care sunt incluse de la cheltuieli de administrare până la indicatoarele electronice de pe autostradă precum și pereții antifonici și antivibranți aflați de-a lungul autobahn-ului în dreptul zonelor cu locuințe.


Credite recomandate
1 / 1

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: