În București se trăiește mai bine ca la Sofia

Publicat de Capital.ro pe 06.12.2012 0 Comentarii

Conform ultimului studiu Mercer privind calitatea vieții în lume, Viena continuă să fie orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume, în timp ce Bagdadul rămâne pe ultima poziție. Bucureștiul nu o duce nici mai bine nici mai prost ca în 2011, dar Sofia, este singura capitală din UE care a înregistrat o înrăutățire a calității vieții.


Astfel, cea mai bună infrastructură se găseşte în Singapore, iar cea mai prost dezvoltată în Port-au-Prince. Bucureştiul rămâne pe locul 107, la fel ca anul trecut, singura capitală din UE cu o clasare mai proastă fiind Sofia, pe locul 113. La capitolul infrastructură Bucureştiul ocupă o poziţie inferioară, 112.Viena ocupă primul loc în clasamentul oraşelor cu cea mai bună calitate de vieţii din lume, conform Sondajului privind calitatea vieţii efectuat de Mercer în 2012. Zürich şi Auckland urmează pe locurile doi şi, respectiv, trei, iar München ocupă poziţia a patra, urmat de Vancouver pe cinci. Düsseldorf a pierdut o poziţie ajungând pe locul şase, fiind urmat de Frankfurt pe şapte, Geneva pe opt, Copenhaga pe nouă, iar Berna şi Sydney la egalitate pe zece.



În regiunea Europei centrale şi de est Praga, Republica Cehă (69) este oraşul est european cel mai bine clasat, fiind urmată de Budapesta, Ungaria (74), Ljubljana, Slovenia (75), Vilnius, Lituania (79) şi Varşovia, Polonia (84). Oraşul european cel mai slab clasat este Tbilisi, Georgia (213). Bucureştiul îşi menţine poziţia 107 şi devansează Sofia care pierde 3 poziţii şi ajunge pe 113. În Statele Unite, Honolulu (28) şi San Francisco (29) sunt oraşele cel mai bine cotate, urmate de Boston (35). Chicago se află pe locul 42, în timp ce Washington DC ocupă locul 43. Detroit (71) este cel mai slab cotat dintre oraşele americane acoperite de studiul Mercer. La nivel global, oraşele cu cea mai proastă calitate a vieţii sunt Khartoum, Sudan (217), N’Djamena, Ciad (218), Port-au-Prince, Haiti (219) şi Bangui, Republica Centrafricană (220). Bagdad, Irak (221) ocupă ultima poziţie.Mercer elaborează acest studiu anual pentru a ajuta companiile multinaţionale şi alte organizaţii să acorde remuneraţii corecte angajaţilor atunci când îi detaşează în străinătate. Lista indicilor de Calitate a vieţii întocmită de Mercer acoperă 221 de oraşe, având oraşul New York ca oraş de referinţă.


Credite recomandate
1 / 2
Parerea ta despre acest articol În București se trăiește mai bine ca la Sofia

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: