Efectele ordonantelor guvernamentale care au impus noi reguli bancilor

Publicat de VreauCredit.ro pe 10.06.2019 0 Comentarii

La circa o luna de la intrarea in vigoare a ordonantelor guvernamentale care au impus noi reguli bancilor (taxa pe activele bancare, inlocuirea IRCC cu Robor), incep sa apara efectele.

In luna mai, bancile au acordat cam tot atatea credite cate a acordat si anul trecut in aceeasi perioada, deoarece majoritatea creditelor pentru persoane fizice au dobanzi fixe. In ceea ce priveste creditele acordate print Programul Prima Casa, timp de doua saptamani, bancile nu au stiu cum sa actioneze. Pe 30 mai, Guvernul a adoptat, un proiect de hotarare pentru modificarea costului finantarilor la programele „Prima Casa” si „Investeste in tine”, respectiv inlocuirea ROBOR cu noul indice de calcul.

Un impact mai mare s-a putut resimti in ceea ce priveste creditele ipotecare, unde dobanzile au evoluat in avantajul clientilor, insa volumul acestora nu este atat de mare.

In cazul taxei pe active, efectele nu sunt sunt vizibile la nivelul clienţilor, dar presupune ajustari de buget din partea bancilor.
Pe termen lung, impactul acestei legislatii noi s-ar putea sa fie ceva mai mare pe zona de costuri totale ale bancii.

Pe data de 2 mai au intrat in vigoare prevederile OUG 19/2019, potrivit careia dobanda la creditele pentru populatie se compune dintr-un indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul poate sa adauge o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului.
Indicele de referinta se calculeaza la finalul fiecarui trimestru, ca medie aritmetica a ratelor de dobandă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmand a se aplica de fiecare institutie de credit pentru trimestrul urmator.

Tot in luna mai Guvernul a publicat proiectul de Ordonanta de Urgenta al programului "O familie, o casa", prin care romanii pot sa isi cumpere prima locuinta sau sa se mute intr-o locuinta noua, mai mare, daca reusesc sa o vanda pe cea veche inaintea obtinerii finantarii. Acest program ar urma sa inlocuiasca Programul Prima Casa.

Credite recomandate
1 / 2

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra:

Disclaimer

Produsele bancare sunt actualizate de catre banci si sunt verificate in mod regulat de catre personalul nostru specializat. Pentru scurt timp pot apare diferente intre informatiile prezentate de banci in cadrul site-ului nostru si informatiile prezentate pe site-urile acestora. Daca constatati asemenea diferente sau alte informatii care nu sunt corecte va rugam sa raportati aceasta problema (link catre raporteaza o problema). Pentru calculul ratei lunare, DAE (dobanda anuala efectiva) si a costului total al creditului VreauCredit.ro foloseste fie o metodologie de calcul proprie, fie una dezvoltata impreuna cu banca pentru anumite banci. Din acest motiv pot apare mici diferente in valorile acestor coeficienti fata de calculul pe care il veti obtine in sucursala bancii.
Pentru creditele bancare imobiliare sau ipotecare perioada minima este de 24 luni si maxima de 360 luni. Dae maxim este 20%.
DAE – dobanda anuala efectiva, contine toate costurile asociate creditului. Exemplu: Pentru un credit bancar si o suma imprumutata de 3000 euro pentru o perioada de 3 ani, rata lunara va fi de aproximativ 98 euro, DAE mediu de 10,14%, iar suma totala de restituit va fi de 3463 euro. Creditele bancare de nevoi personale fara garantii sunt oferite pentru perioade intre 2 si 60 luni iar DAE poate varia intre 7% si 36%.