Dana Patriciu cere împărţirea averii omului de afaceri Dinu Patriciu

Publicat de Capital.ro pe 10.12.2012 0 Comentarii

Dana Patriciu, soţia omului de afaceri Dinu Patriciu, prezent în TOP 300 Capital cu o avere de 850 milioane de euro, a solicitat în instanţă împărţirea averii.


Dana Rodica Patriciu a depus o cerere la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, doarul fiind înregistrat pe 6 decembrie 2012, primul termen al procesului fiind stabilit la începutul lunii februarie a anului viitor.  Obiectul procesului, aşa cum se poate observa şi din imaginea de mai jos este: ”partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial separaţia de bunuri”.



Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai mediatizaţi miliardari în ultimul an. Din păcate, nu pentru tranzacţii reuşite, ci pentru insolvenţele, falimentele sau afacerile proaste, fie ele în zona de retail sau de media. De altfel, de-a lungul carierei, Patriciu a cunoscut multe suişuri şi coborâşuri. Poate pentru că ştie să facă doar anumite tipuri de afaceri. Istoria a dovedit că se pricepe exact la ceea ce a învăţat: construcţii şi imobiliare (singurele care i-au rămas în picioare), respectiv afacerile cu petrol, care sunt moştenire de familie.Citeşte şi: Patriciu a mai scos la vânzare încă 335 de apartamente noi. Vezi cât a lăsat din preţ



Dinu Patriciu este unul dintre miliardarii României care au ajuns milionari în ultimul an. De exemplu, în anul 2011, averea estimată a omului de afaceri era cuprinsă între 1 şi 1,1 miliarde de euro, conform ediţiei de anul trecut a TOP 300 capital cei mai bogaţi români. În ediţia din acest an, omul de afaceri are o avere de numai 850 milioane de dolari. Mărirea şi decăderea imperiului Patriciu


Anul acesta a fost probabil cel mai prost an de la începutul crizei pentru  omul de afaceri: Mic.ro şi Mac.ro au intrat în faliment, Adevărul Holding a fost vândut către omul de afaceri Cristian Burci, iar imobiliarele şi-au urmat trendul din ultimii ani.


Dinu Patriciu a intrat puternic pe piaţa imobiliară odată cu achiziţia fondului Fabian în 2009. Acum, portofoliul Dinu Patriciu Global Properties este format din peste 100 de proprietăţi cu o valoare de circa un miliard de euro, în principal pe zona birourilor şi a spaţiilor comerciale, grupate în Germania şi România. Cele mai importante proprietăţi din România sunt clădirile de birouri The Lakeview, Romana Offices, Cubic Center, Banu Antonache Offices, Cascade Offices şi Baneasa Business Center.Un alt business rămas în picioare este cel al avioanelor charter tip VIP, Eurojet fiind însă mutat deja la Londra, sub umbrela brokerului de chartere VIP şi iahturi de lux Avolus.Citeşte şi:EXCLUSIV. Cele mai răsunătoare falimente ale milionarilor de Top 300



De asemenea, Liberty Bank, la care este acţionar alături de fostul premier al Georgiei, a avut anul trecut capitaluri proprii de 364 milioane de euro. De Georgia se mai leagă şi o altă afacere care ar putea deveni foarte bună pe termen lung. Este vorba de Marexin, care controlează o licenţă de explorare pentru hidrataţi din Marea Neagră. Din ianuarie 2010, Marexin şi-a început activitatea în Georgia, în temeiul unei licenţe de treizeci de ani în extragerea mineralelor din apele teritoriale ale Georgiei din Marea Neagră. Drepturile acordate sunt aplicabile la fundul mării pentru exploatarea de nămol sapropelic sau alte resurse, exclusiv petrol şi gaze.


 


Credite recomandate
1 / 1

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: