VIDEO Casa care produce mai multă energie decât consumă a ajuns la proprietarii din Bacău

Publicat de Capital.ro pe 10.12.2012 0 Comentarii

Casa solară Prispa, construită de 40 de studenţi români pentru concursul Solar Decathlon Europe din Madrid, a ajuns în localitatea Moineşti, din apropiere de Bacău, după ce a fost achiziţionată de o familie de băcăuani în vârstă de circa 50 de ani. Săptămâna viitoare va fi recepţionată.



Profitul estimat din exloatarea Casei Prispa este de 1.700 de euro/an. Locuinţa are 32 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 8 kWp şi un consum de energie electrică estimat la 7.508 kWh/an, asta în contextul în care produc 9.501 kWh/an. În plus, locuinţa mai este echipată şi cu două panouri solare a căror consum specific de ventilare şi climatizare este de 32,17 kWh/mp/an.Casa Prispa are o arie construită de 87,15 mpFamilia care a cumpărat locuinţa are venituri medii şi a făcut investiţia din propriile economii. Contractul de vânzare cumpărare va fi încheiat, cel mai probabil, săptămâna viitoare după recepţionarea lucrărilor. Studenţii au evaluat iniţial casa la 125.000 de euro, numai instalaţiile reprezentând 41.000 de euro, la care se adaugă mobilierul şi electrocasnicele. Din 13 până în 30 septembrie, casa Prispa a fost expusă în Villa Solar și a concurat alături de alte 19 case realizate de echipe de universități din întreaga lume la Solar Decathlon Europe 2012, cel mai important concurs de arhitectură și tehnologii aplicate din lume. Casa Prispa a ocupat locul nouă. De asemenea, proiectul a ocupat locul doi la Eficienţă Energetică, locul patru la Bilanţul Energiei Electrice şi poziţia a doua la Alegerea Publicului.



PRISPA Documentary Trailer from PRISPA on Vimeo.


Credite recomandate
1 / 2

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: