Revista Capital aniversează 20 de ani de la înfiinţare

Publicat de Capital.ro pe 07.12.2012 0 Comentarii

Primul număr al revistei Capital a apărut în luna decembrie a anului 1992, Capital fiind publicaţia prin care grupul elveţian de presă Ringier şi-a făcut intrarea pe piaţa românească. A devenit în scurt timp lider al publicaţiilor de business, poziţie în care se menţine şi astăzi.


Ediţia cu numărul 1 a revistei a coincis cu primul sondaj realizat la nivel naţional pentru a afla opiniile românilor faţă de capitalism, economie de piaţă şi de ritmul pe care ar trebui să îl urmeze reformele. Concluziile sondajului comandat atunci de Capital au stat la baza articolului cu care revista a deschis primul număr: „Doi români din trei vor capitalism”, dar şi a misiunii pe care publicaţia şi-a asumat-o şi căreia a încercat să îi rămână fidelă timp de două decenii: să-i ajute pe români să înţeleagă şi să folosească mecanismele economiei de piaţă, să le arate oportunităţile care îi ajută în afaceri, să sprijine dezvoltarea economiei pe bazele capitalismului adevărat, semnalând şi acele evoluţii, măsuri sau evenimente care îi pot sumbina fundamentele sănătoase.


În anii tulburi de început, Capital a trebuit să fie deschizător de drumuri, fiind o lungă perioadă singurul furnizor de informaţie economică utilă, credibilă şi relevantă. Revista realiza empiric studii de piaţă şi analiza comportamentul de consum al românilor cu mult timp înainte ca prima firmă de cercetare specializată să intre în România. Articolele revistei au fost bibliografie obligatorie pentru studenţii facultăţilor economice, ulterior devenind studii de caz în manualele de marketing.


Revista a fost pionier în multe alte domenii. A scris despre cariere şi programe de dezvoltare personală înainte de apariţia firmelor specializate în managementul resurselor umane, fiind şi prima publicaţie din ţară care a analizat afacerile mass-media, piaţa de publicitate şi cea de relaţii publice. Primul clasament al averilor din România a fost realizat, în 2001, de jurnaliştii Capital. Actualizat în fiecare an, „Top 300 cei mai bogaţi români” a rămas unul dintre proiectele de succes ale revistei.


De la Capital au pornit şi multe din anchetele care au dezvăluit marile fraude ale vremii. Banca Columna, afacerea Mondragon, scrisorile nigeriene, cotaţiile umflate de la FMI, Banca Turco-Română, escrocheria financiară MCS, aranjamentele pentru preluarea controlului la SIFuri sau situaţia putredă de la MTS Leasing.


Capital a fost şi una dintre primele publicaţii care au lansat ediţii online. Site-ul www.capital.ro a apărut 1998, într-o perioadă în care puţini români foloseau internetul. În prezent, ediţia online a revistei are conţinut special, actualizat zilnic, şi se situează constant pe locuri din fruntea clasamentului celor mai accesate site-uri de ştiri economice. În luna noiembrie 2012, www.capital.ro a înregistrat peste 750.000 de vizitatori unici.


 



“Revista Capital a fost pentru mine un reper în aflarea noilor tendinţe în business în perioada în care încercam să fac primele afaceri. Am rămas fidel revistei şi în perioada în care am lucrat în domeniul relaţiilor publice şi acum mă bucur să fac parte din colectivul de profesionişti ai acestei publicaţii. Sunt sigur că revista va rămâne un reper pe piaţa publicaţiilor de business.”


Virgil Munteanu - Director executiv EEC


 „Astăzi, după 20 de ani în care a contribuit la informarea şi educarea economică a publicului, provocarea revistei este să rămână relevantă pentru cititori care au acces la nenumărate mijloace de informare, sunt mult mai sofisticaţi decât în trecut şi au o viziune care nu se mai opreşte la graniţele ţării.”


Oana Osman -  Redactor-şef Capital



 „Capital este o publicaţie economică de elită, care comunică atât în formula tradiţională, cuvântul scris şi tipărit, cât şi prin mijloace moderne, site web, mobil, tabletă. Indiferent de platforma folosită, cititorii noştri pot fi siguri de un lucru: suntem aici ca să susţinem construcţia capitalismului în Romania.”


Claudiu Şerban - Director editorial & dezvoltare EEC


 Cu ocazia aniversarii, Capital va publica un supliment dedicat acestui eveniment ce va fi distribuit gratuit in data de 10 decembrie, impreuna cu revista Capital si cu ziarul Evenimentul zilei.


Mulţumim cititorilor, colaboratorilor şi partenerilor pentru toţi cei 20 de ani în care ne-au fost alături.


Credite recomandate
1 / 2

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: