După BCR, ING anunţă credite ipotecare doar în lei, iar BRD dă Prima Casă şi în lei

Publicat de Capital.ro pe 10.12.2012 0 Comentarii

Începând cu 1 ianuarie 2013, ING Bank România va acorda credite cu garanţie ipotecară pentru persoane fizice exclusiv în moneda naţională, fiind astfel a doua instituţie de credit, după BCR, care ia o astfel de decizie. Totodată, BRD a anunţat azi că oferă credite în cadrul programului Prima Casă şi în moneda naţională, fără a le exclude pe cele în euro.


Luând în considerare riscul aferent contractării unui credit cu ipotecă în valută, în timp ce veniturile sunt obţinute în lei, şi restricţionarea creditării în euro prin implementarea Regulamentului BNR 24/2011, ING Bank România a decis acordarea creditelor cu garanţie ipotecară exclusiv în lei, începând cu 1 ianuarie 2013, anunţă banca.


BCR a fost prima bancă de pe plan local care a anunţat că va oferi credite ipotecare în euro doar celor care au venituri în această monedă, axându-se din 15 octombrie pe împrumuturile în lei.



Creditarea în lei prinde vitezăING Bank România a început să ia măsuri pentru stimularea creditării în lei încă din 2011. În urma ajustării ofertei, volumul vânzărilor de credite în lei a crescut semnificativ. Astfel, din ianuarie 2012 până în prezent, vânzările ING de credite în lei au crescut cu 38% faţă de cele în euro. „Un credit în lei este o alegere bună pentru că nu are riscul asociat fluctuaţiilor valutare. Încă din 2011, ne-am îndreptat atenţia către creditele în lei şi am dezvoltat produse competitive în moneda locală, iar retragerea creditelor în euro vine ca o continuare firească a acestei strategii şi în acord cu tendinţa pieţei,” a declarat Maria Cristina Matei, Director Executiv ING Retail Banking.Costurile unui credit ipotecar în lei oferit de ING este de circa 8,84% (DAE), dobânda fiind variabilă în funcţie de ROBOR la 3 luni, cu o marjă de 1,9%.Credite ipotecare ceva mai ieftine decât cele oferite de ING sunt cele de la CEC Bank (DAE de 8,3%) şi Banca Transilvania (DAE de 8,7%), ambele cu virare venit prin banca respectivă.Clienţii care au accesat credite în moneda europeană vor continua rambursarea în euro şi în condiţiile iniţial contractate, iar aplicaţiile deschise până la sfârşitul anului 2012 vor fi onorate în moneda solicitată.Creditul în lei, preferat de 47% dintre români – studiu ING                     În urma semnalelor oferite de piaţă - reglementări legale care descurajează creditarea în valută, recomandările analiştilor, deciziile unor instituţii bancare de a retrage creditarea în euro etc, tendinţa generală, în rândul potenţialilor clienţi, se îndreaptă în favoarea creditelor în moneda naţională. Din studiile de piaţă recente reiese că preferinţele românilor se îndreaptă către produsele de creditare în moneda naţională. Spre exemplu, ultimul studiu ING International Survey (IIS)* desfăşurat prin intermediul TNS Research arată ca 47% dintre românii intervievaţi ar contracta un credit în RON datorită faptului că sunt platiţi în RON, 32% ar alege tot creditul în moneda locală deoarece conştientizează că ar avea un control mai bun asupra cheltuielilor lunare, în vreme ce numai 13% dintre românii intervievaţi au declarat că ar alege creditul în euro avand în vedere o dobândă mai mică.Prima Casă de la BRD şi în leiBRD-Groupe Société Générale şi-a completat oferta de creditare în cadrul programului Prima Casă cu produsul de finanţare în lei, cu o dobândă nominală Robor 3 la trei luni plus 2,5 puncte procentuale.Valoarea maximă a creditului este de 340.000 lei (în funcţie de destinaţie), iar durata maximă de acordare este de 30 de ani. Dobânda anuală efectivă (DAE) este de 9,39%. Banca nu percepe comision de analiză şi nici de gestiune lunară.


Credite recomandate
1 / 2

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: