Cele mai bune școli de business din lume

Publicat de Capital.ro pe 06.12.2012 0 Comentarii

Așa cum era de așteptat, niciunul dintre furnizorii de programe de MBA din România nu se regăsește pe lista celor mai bune 200 universități de business din lume


Raportul privind piața internațională a masteratelor de business este realizat anual, de peste 20 de ani, de compania de consultanță în educație QS (Quacquarelli Symonds), având ca reper datele provenite de la 3.300 de companii care recrutează ân mod curent absolvenți de MBA. La sondaj iau parte 200 de școli de business din întreaga lume, selectate în funcție de ”popularitatea” în rândul angajatorilor.


Din primele 39 de instituții din top (ce formează, în cuvintele autorilor, categoria ”Elite globale”), 15 sunt din SUA, 7 din Canada, câte 3, din Marea Britanie și Spania, și 2, din Franța.


Interesant este că, deși nu are nicio universitate în rândul acestor „elite globale”, Australia punctează când vine vorba de salariile absolvenților: astfel, o universitate locală (Macquarie, din Sidney) se află pe prima poziție, cu un salariu mediu anual de 144.000 de dolari. La nivel regional, universitățile americane de business garantează un venit anual mediu de 101.000 de dolari, ușor mai reduse de cele de care se bucură absolvenții europene - 110.000 de dolari.


Trăgând linia, 84 din primele 200 de universități de business sunt nord-americane, 65, europene, iar 36, asiatice. 10 au sediul în America Latină, iar 5, în Africa.


Iată, în continuare, topul celor mai bune universități de business din lume:




Studiul complet se regăsește aici.


 


Credite recomandate
1 / 2
Parerea ta despre acest articol Cele mai bune școli de business din lume

Ai deja cont pe VreauCredit.ro ?

Nume
E-mail
Parola
Captcha
  • protectie anti-spam
Mesaj

Comentariul tau va fi publicat numai dupa aprobarea acestuia de catre moderatorii VreauCredit.ro.
Nu vor fi publicate comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la incalcarea legii, la
violenta sau la ura, precum si acuzatii fara acoperire. Multumim pentru intelegere.

Informatii banci

Sucursale, bancomate, sediul central, program de lucru, contact:

Toate bancile

Glosar financiar

Afla semnificatia celor mai importanti termeni financiar-bancari:

Toti termenii

Servicii conexe

Alte produse si servicii similare, oferite de reteaua noastra: